Urmând copila pe iarba abia ieşită din pământ,
El vrea s-o prindă, şi-şi spune-n gând:
"Ea e frumoasă ca raza de soare.
O merit eu, un muritor, oare?
În faţa ei copaci şi flori se-nchină,
Pasul ei - Cer şi Pământ dezbină.
Când clipeşte, gheaţa se topeşte;
Când vorbeşte, focul se-verzeşte,
Iar când sare-n sus, cu mâinile-n vânt,
E clar - în minte nu-ţi mai vine alt cunvânt.
Când zămbeşte - cu dulcile-i gropiţe-n obrăjori,
Căldura e atât de puternică de crezi că mori.
Iar când se supără şi fruntea i se - ncreţeşte,
Te simţi ca o casă ce ornada o izbeşte.
Şi uite la ea cum alearga...
Ca o antilopă - ah! a rămas fără vlagă!"
Atunci, el pe ea din urmă o ajunse,
Şi ca un leu, cu sărutări o răpuse.
duminică, 17 ianuarie 2010
Urmând copila...
vineri, 1 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
